După căderea în păcatul neascultării, oamenii au suportat o primă judecată din partea lui Dumnezeu şi, urmare acesteia, au fost îndepărtaţi din rai, primind pedeapsa promisă: „plata păcatului este moartea”. Ei au primit pedeapsa în trup şi în suflet: cu trupul au devenit muritori, iar sufletele mergeau în iad, unde aşteptau mântuirea promisă în Persoana Răscumpărătorului. Mântuirea nu ar fi fost posibilă fără venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La moartea Sa pe cruce (când a întemeiat Biserica), Firea Dumnezeească a Mântuitorului a coborât în iad şi a eliberat toate sufletele drepţilor care, închise acolo, aşteptau eliberarea.

Din acest moment, moartea sufletească şi-a pierdut puterea, lucrând doar asupra celor păcătoşi, care Îl refuză pe Dumnezeu, pierzând mântuirea şi devine moarte veşnică..

Prin jertfa Sa, Hristos a adus în lume mântuirea obiectivă, oferind tuturor oamenilor posibilitatea de a se mântui. Cei care doresc mântuirea, vor lupta să o dobândească prin credinţă şi fapte bune, la care se adaugă harul lui Dumnezeu; astfel, ei obţin mântuirea subiectivă, primesc raiul, la care toţi suntem chemaţi. Deci, pentru obţinerea mântuirii subiective (personale) este necesară conlucrarea omului cu Dumnezeu.

Moartea fizică a rămas, este un fenomen prin care au trecut toate generaţiile şi prin care vom trece şi noi. Moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup; trupul merge în pământul din care a fost luat şi se descompune în elementele componente, iar sufletul este înfăţişat lui Dumnezeu.

Sufletul este nemuritor, fiindcă Dumnezeu a dorit aceasta, pentru ca, omul să fie în continuă legătură cu El. După moarte sufletul îşi păstrează funcţiile sale: gândeşte, voieşte, simte.

Sfântul Efrem Sirul şi Sfântul Chiril al Ierusalimului au arătat în scrierile lor că sufletul merge la judecată, însoţit de îngeri (apărători) şi demoni (acuzatori); el trece prin anumite vămi, câte una pentru fiecare categorie de păcate (această părere nu este dogmă a Bisericii, dar nici nu este respinsă)

La 40 de zile după moarte, sufletul este supus judecăţii particulare, când dă socoteală de cele făcute în viaţă şi este răsplătit sau pedepsit. Cei răsplătiţi vor merge în rai („împărăţia lui Dumnezeu”, „casa Tatălui ceresc”), iar cei pedepsiţi vor merge în iad („foc nestins”, „loc de chin” sau cum spune Dostoievski: „suferinţa de a nu mai putea iubi”), unde vor fi grade diferite de fericire sau nefericire.

Între noi şi drepţii din rai există o legătură strânsă, prin iubire; rugăciunile, slujbele, milosteniile făcute pentru cei adormiţi, au mare putere în a-i ajuta, putând chiar să îi mute din iad, în rai.

Reiese, deci, că poziţia sufletelor după această judecata particulară este provizorie, căci rugăciunile Bisericii şi consecinţelor faptelor acelora, bune sau rele, influenţează necontenit starea lor.

Tot ceea ce are un început, are un sfârşit şi Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a spus că lumea va avea un sfârşit. Când va fi sfârşitul? Într-un timp pe care nimeni nu îl ştie, decât Dumnezeu, de aceea trebuie să fim pregătiţi mereu pentru acest eveniment.

Sfârşitul lumii va avea loc la a doua venire a Domnului (Parusia), atunci va fi şi judecata viitoare.

A doua venire a Domnului va fi precedată de unele semne:

• propoveduirea Evangheliei la toate neamurile;

• ivirea de prooroci mincinoşi;

• venirea lui Antihrist pe pământ;

• catastrofe cu caracter planetar;

• convertirea poporului evreu la creştinism;

• - arătarea pe cer a semnului Fiului Omului (Crucea).

Această zi a Parusiei este numită „ziua Domnului”, „ziua de apoi”, „ziua judecăţii”; acum:

• lumea va fi transfigurată, devenind „cer nou şi pământ nou”;

• toate trupurile morţilor vor învia, deci va avea caracter universal;

• cei aflaţi în viaţă vor fi transformaţi;

• va avea loc judecata de obşte a oamenilor.

La apariţia pe cer a semnului Fiului Omului, Domnul va coborî, înconjurat de îngeri, cu trupul cu care a înviat şi S-a înălţat.

În aceeaşi clipă are loc prefacerea lumii, învierea morţilor şi schimbarea trupurilor celor vii, pentru ca la judecată să participe şi trupurile, cu care am făcut bune şi rele, nu doar sufletele.

Trupurile înviate vor fi identice cu cele actuale, deosebindu-se unele de altele, dar vor fi nestricăcioase, nemuritoare, pline de putere, duhovniceşti; ele vor avea o formă de materialitate, dar aceasta va fi dominată de spiritualitate, asemănându-se trupului înviat al Mântuitorului.

Acum, lumea va fi împărţită în două cete, cei buni în dreapta, iar cei păcătoşi în stânga şi se va desfăşura judecata tuturor, potrivit faptelor fiecăruia.

Celor din dreapta Mântuitorul le va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă încă de la întemeierea lumii, pentru că flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine!”

Celor din stânga le va spune: ”Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel nestins şi veşnic, ce a fost gătit diavolului şi îngerilor lui, pentru că flămând am fost şi nu M-aţi hrănit, însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau…”

Judecător este Mântuitorul Hristos, dar participă întreaga Sfântă Treime.

Scopul judecăţii este de a arăta cum a folosit fiecare darul vieţii şi vor fi vizate atât faptele, cât şi gândurile, cu toate consecinţele lor în timp.

Apostolii participă ca pilde de sfinţenie; ei şi sfinţii nu vor fi judecaţi.

Judecata viitoare va fi:

• universală - (include toţi oamenii şi îngerii);

• solemnă - (fiindcă judecător este Însuşi Dumnezeu);

• publică - (în faţa tuturor);

• dreaptă - (fiecare va fi judecat după legea în care a trăit, păgânii după legea naturală, evreii după cea mozaică iar creştinii după legea Evangheliei);

• definitivă - (veşnică; nu mai există posibilitatea alternativei);

• supremă - (făcută de Judecătorul suprem, nu mai există alta);

• înfricoşătoare - (nimeni nu poate fi sigur că va da răspuns bun).

Creştinii adevăraţi nu îşi pun întrebări asupra datei sfârşitului şi judecăţii, ştiind că acestea se pot întâmpla oricând, ci asupra răspunsului pe care îl vor da Dreptului Judecător; vor căuta să fie întotdeauna pregătiţi pentru sfârşitul individual sau universal, prin credinţă vie şi lucrătoare, prin lucrarea binelui concretizată în faptele milei trupeşti şi sufleteşti asupra aproapelui. De asemenea, nu vor fi uitaţi nici cei adormiţi, ci se vor face pentru ei rugăciuni şi milostenii, spre a-i ajuta să obţină şi ei mântuirea.

Ştiind că judecata este iminentă, oamenii vor fi mai buni, mai iubitori şi iertători, gata să ajute, gata să se jertfească, rugându-se unii pentru alţii, pentru a putea ocupa, cu toţii împreună, locul cel din dreapta.

Preot Profesor Turcu Laurenţiu