Prezenta cu care ne-am obisnuit, familiara tuturor, lingurita este intalnita in toate bisericile. Dupa cristelnita botezului si miruitorul Sfantului Mir, cu ea intra  in contact direct cu noul crestin. Si, tot el, crestinul, se va intalni cu ea repetat in viata, mai des sau mai rar ….

Din aur sau metal comun, din argint sau alpaca, ea a fost mereu in Sfantul Potir, iesind doar spre a alimenta, spre viata vesnica, pe cei care, smeriti, o primeau.

Intrebuintarea ei in biserica este unica: doar pentru Sfanta Impartasanie; clerici si mireni, o folosesc deopotriva.

Unii spun ca ea ar fi fost folosita in cult  ba de la inceputurile Bisericii, altii – abia din secolul VI, dar chiar si asa, are destula vechime, nu credeti?

Si, in tot acest timp, nimeni nu s-a imbolnavit din cauza ei. Au fost molime, au fost epidemii, boli transmisibile si s-au impartasit crestinii unul dupa altul, sanatosi si  bolnavi laolalta, dar microbii s-au oprit la lingurita. Mai bine zis, au murit in ea.

Hristos patrunde in cel care se impartaseste si pe acela, Îl aduce in El. Paradox? Nici vorba, Hristos in om si omul in Hristos, unul in altul, in comuniune reciproca, asa cum si Hristos este in Tatal si Tatal in El si in Duhul Sfant.... Spuneti, unde sa mai aiba loc microbii? Daca nu ne apara Hristos –Dumnezeu, cine sa o mai faca?

Au aparut voci –neavizate- care cer ca  preotii sa foloseasca, pentru Sfanta Impartasanie, lingurite de unica folosinta. Din plastic. Plasticul, care a fost inventat, ca sa fie inlocuitor al metalului. Si, daca se poate, si al metalului nobil.

Ne este teama de microbi ? Sau, ne este greata de cel care se impartaseste inaintea noastra? Eram copii si mancam cu totii dintr-un mar: tu o gura, eu o muscatura si nu ne imbolnaveam, chiar daca unii aveam herpes, sau afte bucale. Alti microbi? Cine sa tina seama de ei?! Iar guma de mestecat ne-o transmiteam unul altuia: “-da-mi si mie sa o mestec putin!” , si circula de la unul la altul, cu tot cu saliva, fara a imbolnavi pe cineva.

Primul sarut? Il mai tineti minte ? Oare cine a spus cu romantism inainte: “spune, iubire, sigur nu ai afte sau alti microbi?”

Cati nu am avut surpriza ca, mergand la un suc, sa vedem urme de buze straine pe marginea paharului, dar sa le ignoram ? Sau, atingand o clanta, ori o bara din tramvai, ne-am pus problema microbilor lasati de cei care deja au coborat ? Se intreaba cineva, cati microbi preia pe buze, atunci cand saruta fruntea copilului sau obrazul prietenului cu care nu s-a vazut de mult ?

Si acum, am tabarat pe Impartasanie! Am sarit la gatul Bisericii! Are microbi Impartasania! Nu ne mai place forma in care ni se administreaza, oameni mari, cu lingurita ? Si, una pentru toti ?

Da ! Una! Ca semn al comuniunii! Uniti unii cu altii, in fata aceluias Altar, printr-o unica lingurita care ne ofera Impartasania dintr-un singur potir. Si, din Potirul unic si cu lingurita unica, primim pe Hristos intreg, unic, neimpartit si nedespartit, ca toti sa devenim una, in El si prin El. Si prin lingurita. Nimeni nu este obligat sa se impartaseasca, doar cei care doresc mantuirea, adica pe Hristos ca o prezenta vie in viata lor. Dar, cine o face, va respecta conditiile bimilenare ale Bisericii: fara manusi chirurgicale, fara lingurite din plastic, fara dezinfectare cu spirt. Hristos cheama la Cina Lui, dar nu a instituit prezenta obligatorie.

Este drept, sunt si cazuri deosebite, care impun conditii speciale, asa cum ar fi acestea doua, care mi-au impus sa procedez atipic.

Intr-una din parohii, am intalnit o batrana, cu o forma severa de alergie: nu putea gusta  si nici macar mirosi alcool, cadea pe loc din picioare, patise asta si la nunta ei, cand a gustat din paharul de vin si la impartasanii ulterioare. Nu suporta mirosul de vin care se pastra in lingurita bisericii, dupa impartasirea altora. Babuta avea lingurita ei, tinuta intr-o panza din care o scotea preotul si cu aceea se impartasea, din Impartasania pentru bolnavi, pe care ea o inghitea cu agheazma.

Mai recent, am fost nevoit sa impartasesc pe cineva cu seringa. Ati mai auzit asa ceva ? Nici eu, dar am facut-o. Nu intravenos, nici intramuscular. Persoana in cauza, suferise o paralizie a limbii (a si murit la cateva zile) si nu putea inghiti decat lichide care erau «conduse» pana la baza limbii, dirijate printr-un tub atasat la o seringa. Am folosit o seringa de unica folosinta, am lasat sa cada in ea o firimiturica infima de Sfanta Impartasanie, am turnat agheazma in seringa, dirijind firimiturica la canula si am condus jetul acolo unde mi s-a spus, reusind astfel sa o impartasesc. Seringa am ars-o, mai apoi...

Sunt unii care spun ca preotii au facut o dogma din unicitatea linguritei. Asta este dogma? Fals! Este traditie si traditiile sunt cele care ne definesc. Ele tin de traire si de istorie, ne leaga de mosii si stramosii nostri, ne leaga de sfinti si de Apostoli, ne leaga de Hristos si ne aduna pe toti, vii si adormiti, in iubirea Lui.

Iata o alta problema :

            Preotii nu impartasesc doar in biserica, ci si acasa, la domiciliul bolnavilor. Si, deseori, dupa implinirea celor necesare, suntem intrebati cu discretie, de catre membrii familei, ca sa nu auda bolnavul: “Parinte, cum a cazut Impartasania, mai are mult de trait?” Nu intreaba cum sa se roage pentru bolnav, nici ce fel de milostenie sa faca, ci daca el  are mult de trait si ei de chinuit. Initial, am fost pus in dificultate, la scoala nu invatasem asa ceva. Apoi, lamurit de ei ca felul in care se deplaseaza particica de Impartasanie in lichidul din lingurita ar arata ce va fi, am urmarit fenomenul. Ce am constatat ? Uneori, firimiturica se depaseaza spre coada linguritei si in toate cazurile acestea, bolnavii respectivi traiau sau mureau ; alteori, firimitura se deplasa spre varful lingurite, iar bolnavii mureau sau traiau, la fel si cand ramanea nemiscata in centrul linguritei. Mureau, sau traiau si ani de zile dupa aceasta. Concluzia ? Sfanta Impartasanie nu arata ce se va intampla cu bolnavul. Intr-adevar, experienta permite uneori preotilor, ca cei care au vazut multi muribunzi, sa intuiasca ce va fi, dar nici vorba nu poate fi de ghicit prin Sfanta Impartasanie !

Spuneam mai sus ca Impartasania nu permite imbolnavirea celui care o primeste dupa oameni bolnavi. Cele ce urmeaza,  va  vor convinge !

Sfantul Ioan Maximovici ia impartasania scuipata de o bolnava de turbare

“O cunoştinţă apropiată de-a vlădicăi, O. Skopicenko povesteşte că o femeie, Menşikova, a fost muşcată de un câine turbat şi, neglijând regulile elementare legate de tratamentul muşcăturilor, s-a îmbolnăvit de turbare.

Când vlădica a împărtăşit-o pe muribundă, ea fu cuprinsă de una din crizele specifice bolii şi, dând afară spumă pe gură, ea scuipă şi Sfânta împărtăşanie. Dar Sfintele Taine trebuie consumate, aşa că vlădica le-a ridicat de pe jos şi le-a înghiţit, însoţitorii care erau cu el n-au apucat decât să strige:

„Ce faceţi ? Turbarea este foarte molipsitoare !”.

Dar vlădica le-a răspuns liniştit:

„N-o să se întâmple nimic, doar sunt Sfintele Taine”.

Si, întradevăr, nu i se întâmplă nimic”.

(Sfantul Ioan Maximovici, “Predici si indrumari duhovnicesti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)

***

Sfantul Nicolae Planas: Impartasirea leprosului

“Alta intamplare dovedeste credinta neindoielnica si evlavia ce-o avea in savarsirea sfintitelor sale datorii. Acolo, in parohia sa, pe o strada ingusta, se ascundea un lepros intr-o stare grava. I se mancasera buzele, din cauza infricosatoarei boli. Odata, Parintele a mers sa-l impartaseasca, dar gura lui distrusa n-a putut primi Sfantul Trup al Domnului, care a cazut alaturi. Fara nici o sovaiala, Parintele s-a aplecat si cu gura sa a luat margaritarul dumnezeiesc care cazuse si l-a “consumat”. Asta s-o auda si cei care sovaiesc sa se impartaseasca, pentru ca se tem de microbi! Intr-adevar, mare blasfemie! Dumnezeul viilor si al mortilor, Care a facut cerul si pamantul sa fie biruit de microbi! Aiureli ale necredintei celei intunecate.

Cat despre bolnavul acesta, l-a descoperit Politia si l-a trimis la azilul de leprosi impreuna cu fiica lui, care si ea se molipsise mancandu-i-se degetele. Cu toate acestea, Parintele n-a patit nimic”.

(Monahia Marta, Sfantul Nicolae Planas, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)

***

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii

“Un fapt asemanator s-a intamplat si in 1942, la Ioanina. Predicatorul preot Benedict Petrachis (+1961), dupa Sfanta Liturghie la bisericuta din Cadro, s-a dus la spitalul din acea localitate unde se gasea si sectia TBC, ca sa impartaseasca pe bolnavi.

Un bolnav care se gasea intr-o stare grava, imediat ce s-a impartasit a vomat pe cearceaf. Imediat parintele Benedict a luat cu lingurita, a mancat, si a poruncit ca cearceaful sa fie ars.

Doctorii l-au vazut si s-au ingrozit:

Ce face, nebunul?, au strigat. Peste putin timp il veti vedea cu TBC.

Dar nici peste putin timp si nici peste mult timp nu l-au vazut cu tuberculoza. Harul Tainei nu a lasat sa se intample nimic”.

*

“Raposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar si la spitalul Sotiria, unde altii nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo il insotea parintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculosi si savarsea Sfanta Liturghie.

Intr-o zi, un doctor, care urmarea predicile, s-a apropiat de predicator si i-a spus:

Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul sa consume continutul Sfantului Potir. Se impartasesc atatia bolnavi din acesta si dupa cum este cunoscut, microbul se transmite prin saliva. Ce face deci preotul cu Trupul si Sangele Domnului, care ramane? Il varsa in chiuveta? Acesta nu este insa un pacat mare?

Un astfel de lucru nu se intampla niciodata, a raspuns predicatorul. Hristos nu se infecteaza cu microbi. Si din nemuritoarele Taine nu exista niciun pericol de infectare.

Doctorul insa nu putea sa creada. Atunci acela l-a sfatuit sa urmareasca Liturgha si la sfarsit sa se aseze undeva, incat sa vada miscarile preotului in timpul consumarii continutului Sfantului Potir. Asa s-a si intamplat. Doctorul a vazut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a vazut chiar cum punea vin ca sa nu ramana nici urma din Trupul si Sangele Mantuitorului. De atunci doctorul nu numai ca a crezut, ci se impartasea si el cu bolnavii”.

*

“Exista crestini carora le este frica sa se impartaseasca, pentru ca nu cumva sa ia microbi! Daca ar fi fost asa, nu ar mai fi trait niciun preot, deoarece ei la sfarsit consuma continutul Sfantului Potir din care se impartasesc mereu sute de credinciosi cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a patit niciodata nimic. Trupul si Sangele Domnului sunt foc.

Una din multele intamplari care dovedesc incontestabil acest adevar este si urmatoarea: cand mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (+ 1962) era predicator in Attica, a mers candva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistentii o tava mare cu multe lingurite.

De ce ati adus toate acestea?

Ne-au spus doctorii sa impartasiti cu acestea pe bolnavi, incepand de la cei mai usor bolnavi si apoi pe cei grav bolnavi.

Nu este nevoie de aceasta, a raspuns cu credinta preotul.

Intr-adevar, la Sfanta Liturghie a impartasit normal pe bolnavi si apoi s-a apropiat de usile imparatesti ca sa consume Sfanta Euharistie. A facut aceasta ca sa il vada toti, ca sa inteleaga doctorii ca Sfanta Euharistie este foc care arde totul”.

(Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Ed. Egumenita, Bucuresti, 2009)

***

Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki: Este posibil ca Sîngele şi Trupul Domnului să ne infecteze?

“De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie. Nota bene: Mitropolitul Nicolae a fost medic şi cercetător în biomedicină la Universitatea Harvard, precum şi  preşedinte al comisiei de Bioetică a Bisericii din Grecia. 

(Un mitropolit grec despre gripa porcina, Sfanta Impartasanie si… confesiunile fara Taine si Duh)

***

Teologul Jean-Claude Larchet: Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?

“[...] Într-adevăr, mulţi credincioşi se pot tulbura de comentariile [protoiereului mitropoliei Sfinţiei Voastre], apropiindu-se de Sfânta Împărtăşanie cu îndoieli apărute în urma acestora, fapt care poate avea consecinţe grave pentru viaţa spirituală a credincioşilor dar şi pentru sănătatea lor. Într-adevăr, aşa cum citim în rugăciunile de înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi conform învăţăturii părinţilor noştri, dacă nu ne apropiem cu multă credinţă şi cu curăţenie sufletească, Împărtăşania ne va fi nu spre mântuire şi vindecare, ci „spre judecată, sau spre osândă” şi putem ‚ajunge neputincioşi cu sufletul şi cu trupul, împartăşindu-ne cu nevrednicie” (Rugăciunea întâi înainte de Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare). Măsurile preconizate de [protoiereul mitropoliei] sunt departe de a proteja credincioşii de boli, ba chiar îi îmbolnăvesc din pricina lipsei de credinţă pe care o exprimă şi o inspiră!

Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie [asa cum fac, de pilda si unii arhierei romani chiar din Franta!, n.n.], atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?

Iar cei cu credinţa slabă şi care se îndoiesc pot să se lipsească de Sfânta Împărtăşanie. Dar cum să admitem că preoţii, al căror rol este de a întări credinţa credincioşilor şi de a ne fi exemplu, pot să semene asemenea îndoieli acolo unde altfel nu ar exista sau să întarească îndoielile acolo unde există deja?

Astfel de cuvinte şi atitudini atacă inima credinţei noastre, căci El, Cel care a învins moartea, Hristos Cel Atotputernic, Doctorul suprem al sufletelor şi trupurilor, care are puterea de a vindeca bolile sufletului, minţii şi trupului şi care face în fiecare zi o mulţime de minuni dăruind credincioşilor prea Sfântul Său Trup şi Sânge, este prezentat ca o posibilă sursă de boală şi este supus unor măsuri profilactice?

Din păcate, asemenea denigrări s-au răspândit deja în unele ţări. Ştim că preoţii din Patriarhia Antiohiei sunt învăţaţi să toarne de la distanţă Trupul lui Hristos în gura credincioşilor, astfel încât să nu rişte ca Sfânta Linguriţă să le atingă gura; mai ştim că în unele parohii din SUA, Sfânta Împărtăşanie se dă cu linguriţe de plastic de unică folosinţă (puteţi vedea chiar şi fotografii ale acestei practici pe internet). Oare o să ajungem într-o zi să punem vreun antiseptic sau antibiotic în Sfântul Potir?

Este important ca episcopii din Europa de Vest să ia măsurile necesare ca astfel de practici nelegiuite să nu pătrundă şi în continentul nostru. [...]“

(Psihoza gripei noi si atacul la inima credintei noastre)

***

Sfintele Taine – izvorul cel fără de moarte

pr. asist. Silviu TUDOSE

“Din motive practice, pentru a nu se prelungi excesiv timpul împărtăşirii, dar şi pentru a fi evitate eventualele profanări, a fost introdusă linguriţa. Ea se confecţionează dintr-un metal preţios, se sfinţeşte şi se foloseşte numai pentru împărtăşire. Tâlcuitorii cultului au văzut în ea un simbol al cleştelui cu care îngerul din vedenia proorocului Isaia a luat un cărbune aprins şi i-a atins buzele (Isaia VI). Desigur că, în cazul lui Isaia, cărbunele aprins era chip al insuflării sale de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Pentru noi, însă, cărbunele este chip al Sfintei Împărtăşanii, numită în rugăciuni „cărbune şi foc arzător“. Sub chipul unui cleşte apare linguriţa şi în iconografia Bisericii (de exemplu, în mâna stareţului Zosima, care o împărtăşeşte pe Cuvioasa Maria Egipteanca, după mulţi ani de pocăinţă). Rămâne de neînţeles teama unora, atât preoţi, cât şi credincioşi, de a se împărtăşi cu aceeaşi linguriţă. Unii fac chiar tot posibilul ca ea să nu se atingă de buzele celui care se împărtăşeşte. Până una alta, cei care se tem ar trebui să se gândească la „izvorul cel fără de moarte“ şi să nu se mai îndreptăţească folosind argumente anterioare secolului al IX-lea când, aşa cum am văzut, practica Bisericii era alta. Dacă Biserica şi-a însuşit împărtăşirea cu linguriţa, înseamnă că nesocotirea ei este un semn al lipsei de ascultare şi, în fond, al necredinţei”.

***

Crestinortodox.ro: De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta

Adrian Cocosila

“(…) Au existat cazuri in unele biserici ortodoxe cand s-a intrebuintat la impartasirea credinciosilor lingurite de unica folosinta sau lingurite sterilizate. Cauza? Refuzul unora de a se impartasi cu lingurita comuna. A ramane la credinta ca aceasta lingurita e mai degraba purtatoare de microbi decat de cele dumnezeiesti, inseamna a nesocoti cele sfinte. Oare in indemnul de la Heruvic “toata grija cea lumeasca sa o lepadam” nu e cuprinsa si lepadarea unei astfel de griji? A ajuns microbul mai puternic decat Dumnezeu? Sigur nu. Insa, alt lucru e cert: in astfel de situatii credem mai mult in puterea microbului decat in puterea lui Dumnezeu. Ma intreb cum mai percepe o astfel de persoana chemarea la impartasire: “cu frica, cu credinta, cu dragoste sa va apropiati”?

Probabil se inarmeaza cu o lingurita de unica folosinta si asa scapa de frica, are credinta ca ramane sanatoasa si da dovada ca are dragoste fata de trup. O mai mare ratacire nu vad. Ignoranta in aceasta directie constituie o reala problema, care ar trebui sa ne preocupe serios. Nu aceasta este Ortodoxia. Ea nu ofera paine si vin, ci Trupul si Sangele Domnului”.