După alungarea din Rai, Dumnezeu a purtat de grijă omenirii ce s-a înmulţit, dar, în mod deosebit, S-a îngrijit de Poporul Ales, cel din mijlocul căruia Se va naşte Mântuitorul lumii – poporul Iudeu.

Acestui popor, Dumnezeu i-a dat conducători buni, spre a-l păstra în credinţa adevărată, încă de la începuturile sale, aşa cum au fost: Patriarhii, Judecătorii şi Regii, prin care Dumnezeu a lucrat asupra poporului.

Între Patriarhi (între regi) , primul şi strămoşul poporului evreu, în acelaşi timp, este Pa-triarhul Avraam.

El este fiu al lui Terah, frate cu Nahor şi Haran.

Terah ia cu sine pe fiul său Avram cu soţia lui Sara şi pe Lot, nepotul său, împreună cu turmele lor, plecând din Urul Caldeii spre Canaan, dar se opresc la Haran.

Chemarea lui Avram

Apoi, Dumnezeu Se adresă lui Avram: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu…şi se vor binecuvânta în tine toate neamurile pământului”.

Avram, în vârstă de 75 ani, ia cu sine pe nepotul său Lot, în anul 1207 după Potop şi se opreşte la stejarul Mamvri, unde Domnul îi spune: „Ţara aceasta o voi da ţie şi urmaşilor tăi”, iar Avram zideşte jertfelnic lui Dumnezeu, după care pleacă spre miazăzi.

Avram şi Lot aveau turme nenumărate şi păstori care le păzeau. Între slujbaşi se porneau nenumărate certuri, fiecare dorind cele mai bune păşuni pentru oile stăpânului.

Spre a curma neînţelegerile, Avram propune lui Lot să se despartă, iar acela pleacă şi se stabileşte la Sodoma, iar Avram se stabileşte la Stejarul Mamvri, în Hebron.

Jertfa lui Melchisedec

Patru regi se aliază împotriva Sodomei şi Gomorei, le cuceresc, iau pradă şi robi, printre care şi pe Lot.

Avram nu poate rămâne indiferent, aşa că îşi adună pe cei 318 oameni de casă (acest număr aminteşte de cei 318 Sfinţi Părinţi, care au participat la primul Sinod Ecumenic Niceea, 325) şi atacă pe duşmani noaptea, la Dan, luându-le prăzile, robii şi pe Lot.

În drumul de întoarcere, ei sunt întâmpinaţi de Melchisedec, regele Salimului, preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, care le-a adus pâine şi vin (acest dar este un sens tipic –prefigurare, înainteînchipuire- al Sfintei Împărtăşanii), iar Avram îi dă zeciuială din toate (zeciuială = a zecea parte din câştig).

Regele Sodomei roagă pe Avram să elibereze oamenii şi să păstreze pentru el prada de război (deoarece, după legile războiului, tot ce capturase de la cei patru regi, aparţinea lui Avram). Acesta a refuzat categoric să oprească ceva pentru el, cerând regelui Sodomei să suporte doar cheltuielile de război (oameni, echipament, hrană).

Legământul lui Dumnezeu cu Avram

Dumnezeu Se adresează lui Avram noaptea, în vis: „priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra…atât de mulţi vor fi urmaşii tăi”. Avram a crezut aceasta şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.

Când Avram a împlinit 99 de ani, Dumnezeu i Se arătă şi:

• îi schimbă numele în Avraam (tată a multe neamuri)

• îi dă poruncă pentru tăierea împrejur;

• schimbă numele soţiei lui Avraam, din Sarai în Sarra;

• promite naşterea lui Isaac, cu care va încheia legământ, pentru

el şi urmaşii acestuia.

Avraam primitor de străini

Într-o zi, Avraam vede trei tineri venind spre el, la stejarul Mamvri şi li se adresează: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău…”

Se dresează la singular, deşi erau trei persoane, deoarece el a recunoscut în aceşti tineri Persoanele Sfintei Treimi, pe Dumnezeu

Le propune găzduirea sa, pe care Aceştia o acceptă: „Fă precum ai zis”.

A poruncit Sarrei să frământe trei măsuri de făină bună, pentru azime (azima este pâine din aluat nefermentat, necrescut, turtă) iar slujitorului i-a dat un viţel gras, pe care acesta l-a gătit repede. Acestea, împreună cu lapte şi unt le-a oferit Oaspeţilor, Care, după ce au mâncat au întrebat de Sarra, adăugând: „Iată, la anul, pe vremea aceasta…Sarra, femeia ta va avea un fiu”, cuvinte auzite şi de Sarra.

Apoi, conduşi de Avraam o porţiune de drum, au pornit spre Sodoma şi Gomora, spunând: „Strigarea Sodomei şi Gomorei este mare şi păcatul lor cumplit de greu”, după care doi dintre Ei au pornit înainte, al treilea rămânând cu Avraam.

Avraam a mijlocit pentru aceste cetăţi, unde ar fi trebuit să fie şi oameni drepţi şi nu ar fi fost drept ca aceştia să moară laolaltă cu păcătoşii. A întrebat pe Dumnezeu

Dacă distruge cetatea, în cazul în care ar trăi acolo 50 de drepţi şi i s-a răspuns că, în cazul acesta, va fi cruţată. Avraam a insista, scăzând din număr, la 45, 40, 30, 20 şi 10 drepţi, promiţându-i-se de fiecare dată, cruţarea, după care s-au despărţit.

Celelalte două Persoane au ajuns la porţile Sodomei, iar Lot, care era la poartă, i-a invitat insistent la el, spre găzduire.

După un timp, locuitorii cetăţii s-au adunat cu mic şi mare, la uşa lui Lot, cerându-i să le încredinţeze tinerii, deoarece doresc să îi cunoască (a cunoaşte, în sens biblic înseamnă a întreţine relaţii sexuale cu cineva).

Lot a refuzat categoric, oferind mulţimii pe cele două fiice ale sale în locul oaspeţilor. Revoltaţi, locuitorii au vrut să îl prindă, a fost însă salvat de unul din Tineri, care a lovit apoi cu orbire pe cei de afară, spre a nu putea găsi uşa. Apoi i s-a spus lui Lot despre iminenta distrugere a cetăţii, fiind îndemnat să îşi ia repede familia şi să fugă în munte, fără a privi înapoi, spre a scăpa de moarte.

Lot a arătat că este prea bătrân ca să poată alerga până în munte, aşa că a cerut şi a primit permisiunea să se adăpostească într-o mică cetate din zonă, cetate numită ŢOAR (scăpare).

După plecarea lor, Dumnezeu a trimis ploaie de pucioasă şi foc din cer şi Sarra, curioasă, a întors capul, prefăcându-se pe dată în stană de sare.

A doua zi, Avraam s-a apropiat de locul cetăţilor Sodoma şi Gomora şi, văzând ridicându-se din locul lor fumegare, ca de la cuptor, a părăsit valea Mamvri şi s-a aşezat la Beer-Şeba.

În locul cetăţilor distruse a apărut Marea Moartă, numită de cei vechi Marea Asfaltică, mare unde nu există nici o formă de viaţă, din cauza salinităţii foarte ridicate.

Încercarea credinţei lui Avraam

Sarra a dobândit un fiu, căruia i-au pus numele Isaac (râde; care râde). Atunci când copilul avea în jur de 14 ani (mărturia lui Iosif Flaviu, în „Antichităţi iudaice”), Dumnezeu a pus la încercare credinţa tatălui său, cerând lui Avraam să aducă jertfă ardere de tot, pe fiul său Isaac, pe Muntele Moria.

Avraam a luat copilul, un asin, două slugi, cuţit şi lemne de foc şi au mers până la poala muntelui, iar acolo a pus lemnele în spatele fiului său, lăsând slugile şi asinul acolo.

Isaac a întrebat pe tatăl său: „Iată, foc şi lemne avem, dar unde-i oaia pentru jertfă?”

Avraam i-a răspuns: „Se va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!”, mergând mai departe.

Ajunşi la locul indicat, după ce a zidit jertfelnic, Avraam a legat pe fiul său deasupra lemnelor şi a ridicat cuţitul să-l lovească. Unii autori afirmă că Avraam ar fi spus mai înainte fiului său ce i s-a cerut să facă, iar acesta a încuviinţat, arătându-se bucuros că tatăl său va căpăta bunăvoinţa lui Dumnezeu prin jertfirea sa.

În clipa aceea, îngerul Domnului a strigat la Avraam să nu facă rău copilului, deoarece a cunoscut că se teme de Dumnezeu, acceptând să-I jertfească pe unicul său fiu.

În locul lui Isaac, Avraam a jertfit Domnului un berbec găsit cu coarnele încurcate în tufiş.

Dumnezeu a grăit iar lui Avraam, reînnoindu-i promisiunea. „…voi înmulţi foarte neamul tău…şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat de glasul Meu!”

S-au întors apoi la Beer-Şeba, locuind acolo.

Isaac este sens tipic (prefigurare) pentru Mântuitorul Hristos. Astfel:

• amândoi au fost nevinovaţi;

• amândoi au făcut ascultare de Dumnezeu;

• amândoi s-au jertfit pentru binele altora;

• amândoi au fost jerfiţi în afara cetăţii;

• au fost jertfiţi în acelaşi loc, deoarece Muntele Moria este muntele

pe care se va construi Ierusalimul şi Templul.

Sarra moare la vârsta de 127 de ani, la Chiriat-Arba şi este îngropată de Avraam în peştera Macpela; Avraam moare la vârsta de 175 ani şi este îngropat de Isaac, alături de Sarra.

Patriarhul Avraam este strămoşul neamului iudeu, fiind una din cele mai mari personalităţi ale Vechiului Testament şi este socotit împreună cu Drepţii. El a fost pildă de ascultare faţă de Dumnezeu şi prin el s-a dovedit că Dumnezeu Îşi împlineşte întotdeauna făgăduinţele.