Au trecut două mii de ani de când S-a născut Iisus Hristos, spune bunica, în peştera aceea friguroasă, care era folosită ca staul pentru animale…

- Stai, bunico, ce animale erau adăpostite şi hrănite acolo?

- Păi,…viţeluşii şi mieluţii care aparţineau lui Crăciun, Bătrânul.

- Dar de ce le ţinea acolo?

- Cum, de ce? Păi, era un frig atunci…şi afară, ar fi îngheţat de tot!

- Bunico, nu mă păcăleşti? Fiul lui Dumnezeu, în grajd? Poate a fost în

Palatul regelui şi nu mai şti tu.

- Nepoţele-nepoţele, făcu bunica, mişcând în sus şi în jos cu degetul arătător, ia spune-mi, ai fost cu colindul la privatizatul din colţ?

- Ne-a luat la goană, ţi-am spus doar şi aseară. Stai, acum înţeleg de ce nu au mers la Irod, sigur nu i-ar fi primit! S-au dus la Crăciun cel bun.

- La Crăciun cel rău, copile, că tare era lacom şi zgârcit. Noroc că nu a fost acasă atunci, că nu i-ar fi putut adăposti biata Crăciuniţă nici măcar acolo, în grajd!

- Şi, nu l-a pedepsit Iisus?

O umbră de zâmbet, flutură duios pe buzele bunicii, atunci când mi-a răspuns:

- Ba da, cum să nu! Când Crăciun, aflând de copil, a intrat încruntat în

Peşteră, pruncul i-a zâmbit…dumnezeieşte, i-a făcut semn, uite aşa, cu degeţelul şi i-a şoptit:

- Tu nu vei mai muri şi averea nu ţi se va sfârşi, dar nici a ta nu vafi.Din an în an vei cumpăra daruri, multe, multe daruri, pentru copiii cuminţi din toată lumea. Aşa vei cunoaşte iubirea şi fericirea de a dărui, iar copiii te vor răsplăti înmiit, cu drăgălăşenia lor.

Povestea frumos bunica şi nu îmi venea să desprind privirea de pe buzele ei,

nici atunci când continuam cu întrebările:

- Dar Iisus, avea înger păzitor, aşa cum am şi eu?

- Scumpule, dar toţi îngerii din Cer erau ai Lui. Şi, dac-ai şti ce frumos

cântau la naşterea Lui şi ce minunăţie a fost noaptea aceea, când îi vedeai zburând, cu aripile lor străvezii şi le puteai admira chipurile frumoase…cu adevărat îngereşti.

Multe mi-a spus bunica atunci, despre păstori , despre magi, despre Irod, cu aceeaşi voce caldă şi domoală, atât de caldă, încât mă învăluia, îmi mângâia ochişorii care făceau eforturi disperate să se păstreze deschişi, fixaţi pe zâmbetul bunicii...

Aş fi adormit, dar un zgomot din camera vecină avu darul să mă trezească.

- Bunico, ce se aude? Mai este cineva în casă?

- Cine să fie? Nimeni, deşi parcă, mai devreme, îmi păru că aud un zgomot pe horn. Mai şti? Hai cu mine dincolo, ca să vedem, că tu eşti bărbat şi îmi este frică să merg singură.

Cu inima ticăind ca la un porumbel speriat şi cu mâna strâns ţinută de bunica, am păşit pragul camerei vecine şi am aprins lumina.

Nu mi se păruse, aveam musafiri: un moşneag cu barba lungă-lungă, îmbrăcat cu un cojoc roşu şi cu un sac plin în spate, privea la noi.

- Bunico, bunico, uite, Moş Crăciun este la noi, uraaaa!

- Mai încet, gemu moşul, mă surzeşti şi nu voi mai auzi dacă ai fost cuminte sau nu.

Măi, să fie! Să fi aflat oare că m-am căţărat astă-vară în copaci, sau că am fost la scăldat fără să cer voie?

Auzi întrebare, dacă a aflat, păi, el ştie totul!

- Moşule, tu eşti atât de bun şi nici nu şti ce mult te iubesc şi uite, promit ca

de acum înainte să fiu cel mai cuminte băieţel! Hai, te rog eu, ce a fost, a fost!

Moşul izbucni în râs, atât de tare, încât barba îi juca în sus şi în jos, urmărit de

privirile mele mirate. Într-un târziu, murmură:

- Aha, deci nu le ştiu chiar pe toate!

Văzând că tace, am prins curaj:

- Moş Crăciun, este adevărat că Iisus Hristos S-a născut în peştera ta?

- Sigur, bunica nu te minte.

- Nici atunci când spune că erai zgârcit?

- Este adevăr-adevărat, dar asta era de mult, acum două mii de ani.

- Şi cum de te-ai schimbat, că uite, mie mi-ai adus tot sacul acela cu dulciuri

şi jucării, nu?

- Ai vrea tu, dar cu ceilalţi copii, ce fac? Uite, pachetul acesta este al tău şi,

până la anul, mai vedem noi.

- Mulţumesc, sărut mâna, moşule, pentru pachet, dar nu mi-ai răspuns la

întrebare, cum de te-ai schimbat aşa?

- Ei, taică, minune de la Dumnezeu!

- Moş Crăciun, am întrebat eu mieros, vizite primeşti la tine acasă, unde

stai?

Aşteptam răspunsul cu răsuflarea întretăiată, era ocazia vieţii mele. Îţi dai seama? Să vizitezi pe Moş Crăciun, la el acasă, să mergi în magazia lui uriaşă, plină cu dulciuri şi jucării, unde să tot mănânci ciocolată, pana te saturi şi să te tot joci! N-a fost să fie!

- Vin dintr-o ţară de foarte departe şi unde este tare frig, atât de frig, încât ţi-ar îngheţa năsucul pe loc. Dar, să ştii, eu merg mereu cu steaua aceea şi de acolo văd toţi copiii din lume.

Hei, dar s-a făcut târziu şi mă aşteaptă alţi copii, din alte ţări, trebuie să plec. Voi pleca pe uşă, hornul este doar pentru venire. La revedere şi nu uita ce mi-ai promis!

- La revedere Moş Crăciun, pa, nu uita să mai vii…

Dar moşul plecase. M-am întors spre bunica, dar nu mai era în cameră.

Am privit lung spre acea stea, până mi s-a părut că moşul este acolo şi îmi face semn cu mâna. I-am răspuns şi, o lacrimă fierbinte de bucurie îmi picură pe obraz.

Un lucru nu am înţeles eu însă, până astăzi:

Cum se face că mirosul de parfum, rămas după plecarea moşului, este la fel cu cel pe care îl foloseşte tata?