Am avut, cu mult timp in urma (eram student pe atunci), o carte. Se numea Apologetica, fiindu-i autor sau traducator un preot: Constantin Nazarie. N-o mai am! Ca am imprumutat-o cuiva, ca s-o fi imprumutat cineva cu ea, nu mai stiu, important este ca nu mi s-a restituit. Macar de ar folosi-o cel ce o are!

De atunci, am cautat mereu alta, fara a ma i gasi. Erau in ea intrebari multe cu raspunsurile lor, dar si raspunsuri la intrebari nepuse.

Erau in ea acuzele materialistilor atei, pe care acestia, cu aplomb, le aduceau credintei noastre in Dumnezeu, dar, Doamne, si ce raspunsuri la acele intrabri! Abia atunci am inteles ca Teologia este si ea tot stiinta, ba chiar superstiinta, atunci am inteles ca stiinta cu care eram mereu umiliti este, cu intentie, gresit directionata, spre a ne conduce la premise false. Nu mai era nevoie ca in discutii cu oameni care doreau sa stie si ma intrebau pe mine, teologul, sa ma limitez la argumente teologice, bune in cercul meu, dar insuficiente in afara. Orizontul meu explodase, vedeam dincolo de el, pe culmi nebanuite pana atunci, ceea ce, daca lumea ar fi vrut mai demult sa inteleaga, ar fi fost scutita de multe convulsii: Religia si Stiinta nu se contraziceau, nu se combateau, nici macar nu se ignoreau reciproc, ci, senine, se tineau de mana.

Religia arata ca lumea este creata si condusa de o Entitate imateriala, Dumnezeu. Dumnezeu nu este materie, asa ca stiinta nu are instrumente adecvate spre a-L cunoaste; stiinta este libera sa cerceteze creatia lui Dumnezeu, sa descopere modul in care a aparut lumea, sa gaseasca legile ce o guverneaza, fara ca prin aceasta sa deranjeze cu ceva Religia. Dar, tot stiinta este aceea care arata ca in lume nimic nu se creeaza pe sine, nimic nu apare din neexistenta si ca nu se poate gasi cauza unui obiect sau fenomen, decat in afara lui. Lumea nu putea deci sa se cauzeze pe sine, ci cauza ei ii este exterioara. Cunoaste cineva o alta cauza suprema exterioara decat Dumnezeu?

Ti se vorbeste, omule, mereu despre materie, unii spun despre ea ca este buna, altii o credeau rea; i se dau definitii savante, este disecata, i se cauta componentele si, pe cat se dezvolta mijloacele de investigatie, pe atat simpla materie se arata a fi mai complexa, se arata a se divide mai mult, din ce in ce mai mult! S-a ajuns pana acolo incat nu se mai poate da o definitie credibila materiei, nu se cunoaste unde, in divizarea sa, este granita dintre material si spiritual. In ultima ei instanta, materia este energie, deci materia nu mai este chiar materie, ci doar o forma de energie, pe care noi o percepem ca atare. Ultima faza de dezagregare a materiei este energia fotonica, lumina deci. Pot, eu, crestinul, sa nu imi aduc aminte de cuvintele primordiale: "Si a zis Dumnezeu: Sa fie lumina! Si a fost lumina." (Facerea 1, 3) ?

Astfel de raspusuri gaseam in cartea aceea. O pierdusem, dar apucasem sa citesc in ea si setea mea era din ce in ce mai mare. Am cautat alte materiale, axate pe aceeasi tematica si, putin dintr-o parte, putin din alta, am reusit sa gasesc raspuns la multe intrebari. Fara indoiala, cunosc doar o mica parte din ceea ce ar trebui sa stiu, eu, care ma inham la o astfel de treaba, dar sper ca putinul pe care il stiu si pe care, cu voia ta, cititorule, il voi reda aici, iti va fi de folos si te va ambitiona sa urmezi, mai competent, pe drumul pe care ma aflu acum.

Sa incepem cu aparitia lumii.

Multi s-au poticnit aici: Deoparte - Biblia cu vechimea ei. Vechimea nu inseamna mucegai, praf, depasire, ci noblete, omule! De cealalta parte, stiinta tupeista, care afirma sectar ca doar ea stie adevarul si ne cere sa inlocuim credinta in Dumnezeu prin credinta in ea. Deci, sa inlocuim o credinta prin alta credinta, o religie cu alta religie. Pai, daca o tabara trebuie sa renunte in favoarea celeilalte, atunci sa renunte ultimii veniti: oamenii zisi "de stiinta", care proclama axiomatic invataturile lor, fara dorinta de a studa si convingerile noastre. Credinta religioasa este putin mai veche decat stiinta lor: doar de la aparitia primilor oameni!

Biblia spune clar: lumea a aparut din nimic!

Stiinta spune clar: lumea a aparut din nimic! Vedeti ce contrazicere?

A, nu o vedeti? Nici eu!

A fost la mare voga teoria Big-Bangului - explozia initiala. Potrivit teoriei, un graunte hiperdens, hiperconcentrat de materie, datorita uriasei tensiuni interne a explodat, dand nastere corpurilor ceresti care se indeparteaza unele de altele, pana cand vor ajunge la un echilibru, dupa care (corpurile ceresti) vor reveni, putin cate putin acolo de unde au plecat, scufundandu-se in ele insele si reformand acel graunte initial. Fenomenul s-ar asemana cu joaca unui copil, care leaga o pietricica de un elastic si o arunca, pastrand in mana capatul elasticului: pietricica se indeparteaza, intinde elasticul si, dupa momentul in care tensiunile sunt egale, se intoarce la cel care a lansat-o. Revenirea Universului la starea initiala are loc deci printr-un fel de implozie numita eutropia Universului.

Imi veti spune:

- Bine, dar aici exista un graunte de materie initiala, pe cand Biblia nu pomeneste asa ceva. Contradictia ar fi existata, daca stiinta nu ar fi fost cumsecade si ar fi descoperit altceva: in marile reactoare atomice, in conditii de radiatii violente si de presiune extreme, se formeaza perechi - perechi de atomi. Deci, iata materia!

Datorita presiunilor extrem de violente si a radiatiei cosmice initiale, s-a format la porunca lui Dumnezeu, acel graunte de materie initiala. De aici incolo, cum s-a dezvoltata, cum s-a prefectionat, nu mai este treaba Bisericii, nici a credintei, ci a oamenilor de stiinta. Rolul stiintei este acela de a sti, iar a Bisericii, credinta; credinciosii cred deci in cele pe care stiinta le descopera putin cate putin. Iata, insa, ca Dumneeu doreste sa ridice ocara noastra din randul oamenilor si, putin cate putin, pune stiinta sa ne dea dreptate.

Si, mai observati un lucru? Stiinta vorbeste si despre sfarsitul lumii prin entropie. Nu conteaza modalitatea sfarsitului, ci faptul ca toata lumea este de acord: lumea are un inceput si va avea un sfarsit!

Altii se necajesc tare cand le vorbeste despre Dumnezeu ca este etern, vesnic, fara inceput si fara sfarsit. Cine spune asta? Cei care, inainte de aparitia teoriei Big-Bangului, afirmau cu toata convingerea ca materia este vesnica, nestiind, sarmanii, care este soarta teoriilor lor, cand contrazic Biblia: sa fie prezentate cat mai convingator si apoi sa dispara in uitare. Atunci cand resping infinitul  in Persoana lui Dumnezeu, ar trebui intrebati, numai asa, din amuzament:

- Voi, oameni de stiinta ce suntei, operati numai cu adevaruri fundamentale, cu realitati, nu? Atunci, ce cauta in teoriile, in calculele voastre, acel 8 rasturnat, pe care il numit semnul infinitului? Si ne vorbiti despre plus infinit si minus infinit; ne vorbiti despre infinitul mare si despre infinitul mic. De ce, oare, daca infinitul nu exista? In mintea mea, cu mai multa credinta si mai putin rigoare stiintifica de-a domniilor voastre, nu apar decat doua posibile raspiunsuri: infinutul, deci si Dumnezeu exista, si voi, cu intentie si raspunzand unor interese obscure, ne mintiti sau ca stiinta opereaza pe baza de falsuri, spre a nu le numi minciuni si , in cazul acesta, nu este stiinta, ci impostura, nemeritand nici o atentie din partea noastra!

(1997)