Pentru aceasta, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia Sa şi vor fi amândoi un trup….

Să nu se facă nunţi şi petreceri în post!

Nunta (Cununia) este acea Sfântă Taină prin care mirele şi mireasa primesc binecuvântarea lui Dumnezeu spre a întemeia o familie creştină

Nunta a fost întemeiată încă din Rai, atunci când Dumnezeu a binecuvântat pe primii doi oameni, Adam şi Eva: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi îl stăpâniţi!” şi a fost sfinţită la nunta din Cana Galileii

Prin participarea la nunta din Cana Galileii, Mântuitorul a sfinţit căsătoria care fusese întemeiată încă din Rai.

Prin Taina Nunţii ce se oficiază în faţa Sfântului Altar, tânărul si tânăra primesc binecuvântarea lui Dumnezeu spre a întemeia o familie.

Scopul familiei este triplu:

- ajutorarea reciprocă;

- naşterea de prunci;

- ferirea de desfrânare.

Prin naşterea copiilor, iubirea din familie urmează pilda lui Dumnezeu, devenind iubire Treimică.

Prezenţa lui Hristos la nunta din Cana Galileii arată că Dumnezeu nu este împotriva bucuriilor omeneşti nevinovate, iar prefacerea apei în vin arată că nici consumul moderat de alcool nu este prohibit. Biserica este însă împotriva desfrânării, beţiei şi altor patimi ce strică sufletul omului, îndepărtându-l pe acesta de Dumnezeu.

I

ntemeierea unei familii este un lucru serios. Nu o glumă, nu o joacă, nu o încercare asupra compatibilităţii fizice, psihice sau morale a mirilor.

Cei doi primesc binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu Dumnezeu nu te joci !

Ei jură pe Sfânta Evanghelie:

- că vor fi credincioşi unul altuia, respectându-şi menirea;

- că se vor respecta, că se vor ajuta, că se vor iubi ;

- că vor trece, mână în mână, peste toate greutăţile pe care le va aduce viaţa asupra lor;

- că nu se vor descuraja, că se vor sprijini, că se vor întări unul pe altul;

- că nu vor lăsa ca patimile să îşi facă loc în viaţa lor;

- că vor deveni părinţi, părinţi adevăraţi, părinţi jertfelnici şi nu ucigaşi trupeşti sau sufleteşti ai pruncilor lor;

- că, neuitând cuvintele : „în Hristos şi în Biserică”, îşi vor pune viaţa la picioarele lui Hristos, cu care se vor întâlni, în Casa Lui, în fiece duminică şi sărbătoare

- şi, că tot la picioarele lui, îşi vor pune pruncii şi pruncuţele, împlinind liturgicele cuvinte: „Ale Tale, dintru ale Tale”;

- că vor trăi după legea lui Hristos, deoarece ştiu că Domnul nu a minţit, atunci când a spus: „Fără Mine, nu puteţi face nimic”

Vedeţi, sunt frumoase cele de mai sus, drepte şi corecte, cucernice şi uşor a fi împlinite, dar, când ridicăm ochii şi privim în jurul nostru, suntem şocaţi de cele ce vedem: căsătorii de probă, căsătorii nepotrivite, căsătorii consumate înainte de nuntă, căsătorii de care părinţii tinerilor află ultimii…

Vorbeşti cu respectivii tineri. Ceri explicaţii şi cauţi să explici, la rândul tău. Priviri condescendente, aere de superioritate, ridicări de umeri: Ce ştiţi voi? Aşa era înainte! Pe timpuri. Pe vremea bunicilor. Acum este altă lume. Ne-am civilizat, ne-am dezvoltat. Suntem altceva, suntem altfel!

Şi sărmanii tineri „civilizaţi şi altfel” încheie căsătorii care nu durează şi, nu îşi dau seama, bieţii de ei, cât de mult se traumatizează astfel! Îşi strică viitorul, fără a înţelege unde au greşit.

Nu îşi dau seama că viaţa pe care o duc, pe care o cred a fi modernă şi liberă, este de fapt o viaţă înjositoare, degradantă şi degradată; nu înţeleg, sărmanii, că în păcat nu este libertate, ci aservire!

Nu înţeleg că, liber cu adevărat, este doar acela care face ceea ce trebuie.

Nu înţeleg că doar respectarea Legii lui Hristos îţi aduce libertate. Sau, ţi-o păstrează, dacă ai avut-o, cumva, până acum.

Cununia se oficiază în biserică, locaş sfânt prin excelenţă. Aici este prezent Hristos, aici este prezentă, fizic şi spiritual, întreaga comunitate a Bisericii. Mirele închipuie aici pe Mirele – Hristos – Impărat – Încununat, care se uneşte mistic cu Mireasa – Biserică, de care se face pomenire şi în Cântarea Cântărilor.

Comunitatea se bucură de bucuria unirii celor doi şi, de aici, dansul în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, prezent în Sfânta Evanghelie, împreună cu cei doi proaspăt încoronaţi, regi din acest moment: mirele şi mireasa.

Cununia este o Tainã care priveşte viitorul şi chiar veşnicia. De fapt, oricare dintre Tainele Bisericii şi chiar viaţa noastră de zi cu zi priveşte şi veşnicia, deoarece Dumnezeu Însuşi ne cheamă spre Veşnicie, însã Taina Cununiei priveşte în mod special viitorul. Viitorul apropiat, în care se ancorează viitorul îndepărtat. Veşnicia.

Aceastã Tainã se oficiază în vederea întemeierii vieţii creştine de familie după voia lui Dumnezeu, pentru unirea celor hotãrâţi sã îşi lege vieţile, să facă din două, una, devenind amândoi –suprema comuniune – un trup, cu îndatorirea de a aduce în lumea aceasta alţi candidaţi la sfinţenie.

Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre, Taina Sfintei Cununii este una dintre cele mai frumoase slujbe. Este minunat sã auzi:

"Binecuvintezã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Iacov şi pe toţi patriarhii. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Iosif şi pe Asineta. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Moise şi pe Semfora. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Ioachim şi pe Ana. Binecuvinteazã-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Zaharia şi pe Elisabeta".

Binecuvântările nu sunt vorbe goale. Ele sunt cuvinte prin care Dumnezeu lucrează, prin episcop sau preot, asupra primitorului. Sunt cuvinte purtătoare de har, cuvinte care sfinţesc, cuvinte care întăresc, cuvinte care crează legături harice care nu se mai desfac, după cum spune Apostolul : « Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă ! »

De ce ? Pentru că de cãtre Dumnezeu se uneste bãrbatul cu femeia şi El i-a rânduit unul pentru altul pe cei care se cununã, binecuvântându-i sã-şi petreacã viaţa fãrã de prihanã şi sã ajungã bãtrâneţi cinstite, cu inimã curatã împlinind poruncile Mântuitorului.

Ei, cei doi, reprezintă cununa creaţiei şi sunt chemaţi ca, la rândul lor, să devină creatori, dătători de viaţă, împlinindu-şi chemarea de viitori părinţi.

Bucuria unirii celor doi este continuată şi după rânduiala din Biserică. Rudele şi prietenii însoţesc pe miri la salon sau într-un alt loc amenajat, unde urmează sărbătorirea evenimentului care i-a reunit pe toţi, mulţi din diferite părţi ale ţării. Este firesc şi creştineşte să se bucure, cu respectarea măsurii în toate – dans, mâncare, băutură şi nu trebuie permisă răsturnarea de valori prin minimalizarea Tainei şi exacerbarea petrecerii.

Cununia nu este deci doar o petrecere, este o Taină a Bisericii.

Şi, dacă este Taină a Bisericii şi despre ea a spus Apostolul că este “În Hristos şi în Biserică”, este lesne de înţeles că ea, Cununia, se va face respctând Legile Bisericii.

Biserica a rânduit anumite zile în care creştinii să prăznuiască cele mai însemnate evenimente din viaţa Mântuitorului şi a sfinţilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de întristare, de bună seamă că cele dintâi vor fi prăznuite cu bucurie sufletească, iar celelalte, cu întristare şi cu înfrânare trupească şi sufletească.

Şi, de aceea, Biserica a poruncit dintotdeauna creştinilor să nu amestece lucrurile şi să le facă pe toate, după rânduială, la momentul potrivit.

În posturi sunt interzise, astfel, petrecerile şi aici intră şi nunta, care este, prin excelenţă, prilej de bucurie.

Biserica nu aplică măsuri punitive celor care nu vor să ştie de ascultare, dar nu poate fi obligată să stea mână în mână cu cei care cunosc doar regula bunului plac.

Ea învaţă, sfătuieşte, povăţuieşte şi sunt mulţi cei care înţeleg că nu se cade să pornească în viaţa de familie cu un handicap major : lipsa binecuvântării lui Dumnezeu.

Aceştia înţeleg rostul ascultării de Biserică şi ierarhia sacramentală, conştientizează rostul şi folosul postului, pe care îl respectă fiecare în parte..

Creştinul înţelege postul ca o perioadă de zidire, de întărire sufletească.

În post, creştinul se apropie amai mult decât în restul timpului, de cele duhovniceşti, deoarece ştie că folosul postului este major.

El nu consideră că, prin post face cumva vreun sacrificiu, ci se bucură, simţind că se înalţă sufleteşte, că este mai aproape de Dumnezeu, mai aprope de Cer.

El priveşte şi ia aminte la măreţii postitori din Istoria Sfântă, ştie că Noul Testament a început cu viaţa unui postitor –Sfântul Ioan Botezătorul, ştie că Mântuitorul a fost postitor , nu uită că Apostolii I-au urmat pilda şi după ei, sumedenie de sfinţi, de cuvioşi, de Părinţi, de moşi şi de strămoşi ai noştri.

El posteşte cu bucurie, renunţând la unele bucurii mărunte, deoarece vrea să îşi rezerve bucuria supremă, mântuirea. Şi, fără jertfă, nu se poate.

Şi, în cazul acesta, unde mai este loc de petrecere ? Mai poate fi vorba de muzică, de chefuri, de mâncăruri îmbelşugate şi de lăutari ? Cu siguranţă că nu, acestea sunt incompatibile cu starea sufletească pe care bunul creştin şi-o construieşte în post.

De aceea, Biserica a stabilit, în porunca a IX-a, că în posturi sunt oprite petrecirile şi, mai ales, nunţile.

Posturile sunt perioade de înfrânare. Cei căsătoriţi postesc de mâncare, dar încetează şi legăturile trupeşti. Şi, dacă s-ar obiecta la cele de mai sus, că s-ar putea oficia Cununia şi în post, doar în Biserică şi fără petreceri, ne lovim de cealaltă oprelişte, a legăturilor trupeşti, permise tinerilor după căsătorie. Şi, astfel, Biserica, s-ar dezice, binecuvântând aceste legături, dar interzicându-le ; sau dezlegând unirea lor, ca excepţie, ar îndemna la încălcarea postului, care este poruncă divină.

Aşa că, Biserica a fost categorică : Fără cununii în Post !

Când nu se pot face nunţi?

Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi răstimpuri de peste an:

a) în cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cursul anului: miercurea şi vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile şi ospeţele ce însoţesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ne-o impune postul (Vezi şi Tâlcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea şi Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 25, trad. rom. p. 318.).

b) în Săptămâna Brânzei (sau Săptămâna Albă), care este socotită ca vreme de pregatire pentru post.

c) în Săptămâna Luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor praznicelor împărătesti, pentru ca veselia nunţilor să nu intunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.

Biserica a avut grijă ca toţi credincioşii să ştie despre această oprelişte, pe care a trecut-o în calendarele bisericeşti şi în cărţile de rugăciuni. Ca să fie la îndemâna tututor. Şi, în plus, credincioşii pot consultă pe preot atunci când stabilesc data nunţii şi astfel, ar putea fi feriţi de greşeala stabilirii nunţii în perioade oprite.

Se pare însă, că situaţia este puţin mai complicată, în ziua de azi. Creştinii sunt legaţi de locul petrecerii, salon, restaurant şi, deseori, descoperirea unui astfel de loc disponibil pentru nuntă în perioada de dulce, este o adevărată aventură pentru cei întârziaţi.

Este astfel pericolul ca tinerii să se prezinte doar în faţa ofiţerului stării civile, după care să meargă la locul destinat petrecerii, renunţând la cununia adevărată, cea religioasă, pe care Biserica nu o oficiază în zi de post. Şi, odată amânată, este posibil ca nici să o mai oficieze vreodată, datorită nepăsării tinerilor.

O altă problemă o ridică tineri care muncesc peste graniţă şi care vin acasă doar odată pe an, chiar în perioade de post şi doresc să se căsătorească în scurtul răstimp al rămânerii în ţară.

Situaţiile acestea delicate trebuie rezolvate, nefiind de dorit ca ei să convieţuiască fără a avea binecuvântarea lui Dumnezeu, dar rezolvarea nu aparţine preotului.

Cel care are puterea deplină de a lega şi dezlega este episcopul locului, care poate dispune oficierea Tainei, în urma analizei pertinente a fiecărui caz în parte. Această hotărâre va fi respectată, fără drept de apel, de tinerii în cauză şi de preotul paroh, urmând a împlini şi eventualul canon arhieresc. Oricum, chiar dacă va exista o dispensă arhierească, nunta se va oficia cât mai discret, menajând trăirile religioase a celor care doresc să postească aşa cum se cuvine...

Pr. Profesor Turcu Laurenţiu